Cei trei purceluși

A fost odată ca niciodată trei purceluși care trăiau cu mama lor într-o căsuță, la capătul unui drum din Anglia. Într-o dimineață senină, mama le-a legat prânzul în trei batiste cu buline. — Sunteți destul de mari acum, a spus ea. Duceți-vă și construiți-vă case, dar construiți-le bine! Și au pornit la drum, pe lângă garduri vii și pe lângă oi, cântând: „Trit-trot, trit-trot, trei purcelași, și gata tot!”

Primul purcel a întâlnit un om cu o căruță cu paie. „Paiele-s ușoare, paiele-s iuți. Fac o casă într-o clipită, hop și gata!” Dar iată că a venit un lup, lung și slab, în căutare de prânz. — Purcelușule, purcelușule, lasă-mă să intru! — Nu, nu, pe perișorii bărbiei mele, nu! — Atunci voi sufla, voi pufăi și casa ți-o voi răsturna! Fuuu! Pufff! Șuuuum! Au zburat paiele în toate părțile, iar purcelușul a fugit repede.

Al doilea purcel a întâlnit un om cu o căruță cu crenguțe. „Crenguțele-s ieftine și frumoase. Iată o casă, să-mi odihnesc picioarele!” Abia se așezase, când a dat buzna primul purcel, iar după el a venit lupul. — Purcelușule, purcelușule, lasă-mă să intru! — Nu, nu, pe perișorii bărbiei mele, nu! — Atunci voi sufla, voi pufăi și casa ți-o voi răsturna! Fuuu! Pufff! Trosc-pleosc! S-au prăbușit crenguțele, și au fugit doi purcelași.

Al treilea purcel a întâlnit un om cu o căruță cu cărămizi. „Cărămizile-s grele, cărămizile-s încete, dar rămân pe loc și nu se mișcă deloc.” O săptămână întreagă a muncit, cărămidă peste cărămidă peste cărămidă, și a făcut o ușă groasă de stejar și un coș înalt. Abia aprinsese focul, când doi purcelași au venit în fugă pe potecă, poticnindu-se. — Repede, intrați! a spus el. Clic! a făcut zăvorul, și iată-i pe toți trei, în siguranță și la căldură.

A venit și lupul. — Purcelușule, purcelușule, lasă-mă să intru! — Nu, nu, pe perișorii bărbiei mele, nu! — Atunci voi sufla, voi pufăi și casa ți-o voi răsturna! A suflat până i s-au făcut urechile roz. A pufăit până i s-a ridicat coada. Dar nicio cărămidă nu s-a clintit. Atunci lupul a încercat un șiretlic. — Purcelușule, știu un câmp cu napi buni. Întâlnește-mă mâine la ora șase și îi vom scoate împreună.

Al treilea purcel nu era deloc prostuț. S-a trezit la cinci, a trotat până la câmp și s-a întors acasă cu un coș plin de napi înainte să cânte cocoșul. La șase a bătut lupul la ușă. — Ești gata, purcelușule? — Gata? a spus purcelul prin ușă. Eu am fost și m-am întors, iar napii fierb în oală. Sunt foarte buni, mulțumesc. Lupul a bătut din labă în pământ. Și apoi a tras cea mai adâncă gură de aer din viața lui.

A suflat până nu i-a mai rămas suflu. A pufăit până nu i-a mai rămas pufăială. Curând nu mai avea în el decât un chiț mic. Clătinându-se, s-a urcat pe acoperiș, să se uite pe coș. Dar focul se stinsese, iar purcelușii aveau chiar sub coș o cadă mare cu apă caldă de baie. Alunecă, țuști, bufff, pleosc! A căzut lupul în spuma de săpun. A sărit afară cu o bășicuță pe nas, a luat-o la goană peste deal și nu s-a mai întors niciodată.

A doua zi, mama a venit în vizită și s-a bucurat foarte mult. Primul purcel a făcut paturi moi din paie. Al doilea purcel a adunat crenguțe pentru foc. Al treilea purcel a ținut cărămizile de jur împrejurul lor. În noaptea aceea, vântul a coborât pe drum. A zis fuu, foarte încetișor. A zis puf, foarte blând. Dar nimic nu s-a clintit. Trei purcelași dormeau la rând, la căldurică și sătui de napi. Noapte bună, purcelușilor. Noapte bună.