Cenușăreasa și pantofiorul de sticlă

A fost odată ca niciodată o fată bună la suflet, care locuia cu mama ei vitregă și cu două surori vitrege. Surorile purtau rochii de mătase și dormeau în paturi moi. Fata cea bună, însă, trebuia să frece podelele, să spele vasele și să doarmă lângă focul din bucătărie, printre cenușă. Așa că surorile vitrege au poreclit-o Cenușăreasa. Cu toate astea, Cenușăreasa era blândă și bună cu toată lumea, chiar și cu surorile care nu erau drăguțe cu ea.

Într-o zi, a sosit o scrisoare de la palat. Fiul regelui dădea un bal mare, iar toată lumea era invitată! Surorile vitrege erau încântate. — Eu o să port rochia mea roșie de catifea! zise una. — Eu o s-o port pe cea cu flori de aur! zise cealaltă. Cenușăreasa le-a ajutat să-și buclească părul și să-și lege fundițele. — Cenușăreaso, n-ai vrea și tu să mergi la bal? au tachinat-o ele. Ha! Să vezi tu fata din cenușă la palat!

După ce ele au plecat, Cenușăreasa s-a așezat lângă foc și a plâns încetișor. Deodată, bucătăria s-a umplut de o lumină argintie. În fața ei stătea nașa ei, care era o zână. — Ai vrea să mergi la bal, nu-i așa? a întrebat-o ea cu blândețe. — O, da, a oftat Cenușăreasa. — Atunci șterge-ți lacrimile, a spus nașa. Fugi în grădină și adu-mi cel mai mare dovleac pe care îl găsești.

Cenușăreasa a adus dovleacul. Nașa l-a atins cu bagheta ei și, poc, el s-a făcut o trăsură aurie, strălucitoare! Șase șoricei din capcana de șoareci s-au făcut șase cai albi și frumoși. Un șobolan grăsuț s-a făcut vizitiu, cu mustăți mari și impunătoare, iar șase șopârle din grădină s-au făcut șase valeți. Apoi nașa a atins-o și pe Cenușăreasa, iar rochia ei veche s-a schimbat într-o rochie argintie cu verde, strălucitoare ca stelele. În picioare avea doi pantofiori mititei, făcuți din sticlă.

— Să te distrezi de minune, a spus nașa. Dar ține minte: la miezul nopții, vraja se sfârșește. La palat, toți s-au oprit și au rămas cu ochii la ea. — Cine o fi această domnișoară frumoasă? șopteau ei. Nici măcar surorile vitrege n-au recunoscut-o. Prințul s-a înclinat și a invitat-o la dans. Au dansat, au povestit și au râs împreună toată seara. Cenușăreasa era atât de fericită, că a uitat cu totul de timp.

Dang! Ceasul cel mare a început să bată de douăsprezece ori. — Vai, nu! a strigat Cenușăreasa. A fugit din sala de bal și a coborât în goană scările palatului. Dang, dang, dang! În fuga ei, un pantofior de sticlă i-a căzut din picior. N-a avut timp să-l ridice. Până la ultimul dang, purta din nou rochia ei veche, iar trăsura nu mai era decât un dovleac care se rostogolea pe drum. Dar prințul a găsit pantofiorul de sticlă pe trepte și l-a luat cu mare grijă.

A doua zi, prințul a spus: — O voi găsi pe domnișoara căreia îi vine pantofiorul acesta. Slujitorii lui au mers din casă în casă. La casa Cenușăresei, prima soră vitregă a împins și a tot împins, dar piciorul ei era prea mare. A doua soră vitregă s-a strâns și s-a tot strâns, dar și piciorul ei era prea mare. — Pot să încerc și eu? a întrebat Cenușăreasa încetișor. Surorile au râs. Dar pantofiorul i s-a strecurat pe picior ușor, ca o mănușă. Și apoi ea a scos din buzunarul șorțului și celălalt pantofior!

Surorile vitrege au căzut în genunchi. — Te rugăm, iartă-ne că am fost atât de rele, au spus ele. Iar Cenușăreasa, care avea cea mai bună inimă dintre toți, le-a îmbrățișat și a spus: — Vă iert din toată inima. Curând, prințul și Cenușăreasa s-au căsătorit. Cenușăreasa și-a invitat surorile să locuiască și ele la palat, iar ele au învățat să fie bune. Și toți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Noapte bună.