Cei trei țapi Gruf

A fost odată ca niciodată trei țapi, pe nume Gruf: unul mic, unul mijlociu și unul mare, mare de tot. Toată iarna ronțăiseră fân uscat și acum le era tare foame. Dincolo de vale, de cealaltă parte a unui pârâu zgomotos, era un deal acoperit cu iarbă verde și dulce și cu flori de câmp. – Hai să urcăm dealul și să mâncăm până ne facem rotunzi! au zis ei. Dar ca să ajungă acolo, trebuiau să treacă peste un pod de lemn.

Iar sub podul acela locuia un troll. Era noduros și bombănitor, cu nasul lung cât un morcov și cu părul ca o stâncă plină de mușchi. Nu-i plăcea să treacă nimeni peste podul lui. Niciodată. – Acesta e podul MEU, bombănea el. Oricine trece pe aici trebuie să se înțeleagă cu mine! Și stătea acolo, în umbră, tăcut, așteptând și ascultând.

Primul a pornit peste pod țapul Gruf cel mic. Tip-tap, tip-tap! făceau copitele lui mici. – Cine tropăie pe podul meu? a mugit trollul, ridicând capul. – Oh, sunt doar eu, țapul Gruf cel mic, a zis țapul cu o voce subțirică. Mă duc pe deal să mănânc iarbă dulce. – Ba nu te duci! a zis trollul. Te înghit dintr-o înghițitură!

– Oh, te rog, nu mă înghiți, a zis țapul cel mic. Sunt prea mic. Așteaptă-l pe fratele meu, țapul Gruf cel mijlociu. El e mult mai mare decât mine. Trollul s-a scărpinat în capul lui plin de mușchi. – Mai mare, zici? Hmm. Bine, du-te. Și tip-tap, tip-tap, țapul cel mic a sărit peste pod și a fugit sus, la iarba verde de pe deal.

Curând, țapul Gruf cel mijlociu a pășit pe pod. Tip-tap, tip-tap! – Cine tropăie pe podul meu? a mugit trollul. – Sunt eu, țapul Gruf cel mijlociu, a zis țapul, cu o voce mijlocie. – Ei bine, eu te înghit! – Oh, eu n-aș face asta, a zis țapul. Așteaptă-l pe fratele meu cel mare. El e mult, mult mai mare decât mine. – Bine, a zis trollul cel lacom. Du-te. Și țapul cel mijlociu a urcat dealul.

Apoi a venit țapul Gruf cel mare, mare de tot. TOP, TOP! TOP, TOP! Podul scârțâia și gemea sub el. – CINE TROPĂIE PE PODUL MEU? a mugit trollul. – EU SUNT, ȚAPUL GRUF CEL MARE! a zis țapul, cu o voce groasă și puternică. – Ei bine, vin acolo să te înghit! a zis trollul și s-a cățărat pe pod. – Hai, vino! a zis țapul cel mare. Am două coarne mari și nu mi-e frică de tine!

Țapul Gruf cel mare și-a plecat coarnele și a alergat spre troll. Bam! L-a aruncat de pe pod, și pleosc! trollul a căzut în pârâul zgomotos. Apa rece l-a luat la vale, bălăcindu-se și strănutând, tot drumul prin vale. – Brrr! Ce rece e! a bombănit trollul. Îmi caut alt pod, cu țapi mai drăguți! Și nu s-a mai întors niciodată.

Apoi țapul Gruf cel mare a urcat dealul, tip-tap, tip-tap, ca să se alăture frățiorilor lui. Acolo au mâncat iarba verde și dulce și florile de câmp. Au mâncat și au mâncat, până s-au făcut atât de rotunzi și de grași, că abia mai puteau merge spre casă. Iar dacă nu au slăbit de atunci, grași sunt și acum. Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa. Noapte bună!