Muzicanții din Bremen

A fost odată un măgar care cărase saci grei la moară mulți, mulți ani. Acum îmbătrânise, iar picioarele îi erau obosite. „Tot mai sunt bun de ceva”, se gândi el. „Am o voce frumoasă și tare. Mă duc în orașul Bremen și mă fac muzicant!” Și așa a pornit la drum, trap, trap, trap, trap, pe drumul lung de țară, cu soarele dimineții pe urechi.

Curând a întâlnit un câine care zăcea pe marginea drumului, gâfâind de-i ieșea limba. „De ce ești atât de obosit, prietene?” l-a întrebat măgarul. „Sunt bătrân”, a spus câinele, „și nu mai pot alerga destul de repede ca să vânez. Nu știu încotro să merg.” „Vino cu mine la Bremen”, a spus măgarul. „Eu voi cânta, iar tu vei bate toba!” Câinele a dat din coadă. „Ham! Ce idee bună!” Și au pornit mai departe împreună.

Apoi au întâlnit o pisică, cu o față lungă cât o zi ploioasă. „Sunt bătrână”, a spus ea, „și mai bine stau lângă foc decât să alerg după șoareci.” „Vino cu noi la Bremen!” a spus măgarul. „Tu cânți atât de frumos noaptea.” „Miau, vin!” Apoi au dat peste un cocoș, care cânta cocoțat pe un gard. „Cucurigu! Nimeni nu mai are nevoie de mine ca să se trezească.” „Vino cu noi la Bremen!” a spus măgarul. „Tu ai cea mai frumoasă voce dintre toți.” Și acum erau patru.

Bremenul era departe, și s-a lăsat noaptea. Cei patru prieteni au poposit într-o pădure întunecată. Măgarul și câinele s-au culcat sub un copac mare. Pisica s-a încolăcit pe o creangă. Cocoșul a zburat chiar în vârf. „Văd o lumină!” a strigat el. „Trebuie să fie o casă pe acolo.” „O casă înseamnă un pat cald”, a spus măgarul. „Și poate o cină”, a spus câinele. Și au mers în vârful picioarelor printre copaci, spre luminița aurie.

Măgarul, fiind cel mai înalt, a privit pe fereastră. „Ce vezi?” a șoptit cocoșul. „O masă plină cu bunătăți”, a spus măgarul, „și niște hoți bosumflați, care numără aur furat.” Prietenii au avut o idee. Câinele s-a urcat pe spatele măgarului. Pisica s-a urcat pe spatele câinelui. Iar cocoșul a zburat pe capul pisicii. Unu, doi, trei, și au început primul lor concert!

„I-aa, i-aa!” a răgit măgarul. „Ham, ham!” a lătrat câinele. „Miau!” a cântat pisica. „Cucurigu!” a cântat cocoșul. Și toți au căzut grămadă pe fereastră, bum! Hoții au sărit în sus. „Un monstru!” au strigat ei, căci în lumina lumânării prietenii făceau o singură umbră uriașă. Hoții au fugit pe ușă, departe, tare departe în pădure, și n-au încetat să fugă până dimineața.

Cei patru prieteni s-au așezat la masă și au mâncat o cină minunată. Apoi și-au căutat fiecare locul preferat de dormit. Măgarul s-a culcat pe paiele moi din curte. Câinele s-a culcat în spatele ușii. Pisica s-a încolăcit lângă cenușa caldă din vatră. Iar cocoșul s-a cocoțat sus, pe acoperiș. Au stins lumânarea și curând toți dormeau dus.

Mai târziu în noapte, un hoț s-a furișat înapoi să se uite. Dar în întuneric, ochii verzi ai pisicii au sclipit, câinele a mârâit „Grrr!”, măgarul a răgit „I-aa, i-aa!”, iar cocoșul a strigat „Cucurigu!” Hoțul a fugit, și hoții nu s-au mai întors niciodată. Iar cei patru prieteni? Le-a plăcut atât de mult căsuța, încât nu au mai ajuns deloc la Bremen. Au rămas acolo împreună, cântându-și cântecele în fiecare zi. Și dacă asculți bine în seara asta, poate că îi vei auzi și acum. Noapte bună.