Omulețul de turtă dulce

A fost odată o bătrânică și un bătrânel, care trăiau singuri la o fermă. Într-o zi, bătrânica a întins un aluat și a tăiat din el un omuleț. I-a făcut ochi din stafide, trei nasturi din stafide și un zâmbet larg din glazură. L-a pus în cuptor. Curând s-a auzit: tic, tic, tic. Bătrânica a deschis ușa și, hop, omulețul a sărit afară! Și a luat-o la fugă prin bucătărie.

— Stai, stai, omulețule! a strigat bătrânica. — Stai, stai! a strigat bătrânelul. Au fugit cât i-au ținut picioarele, dar el doar a râs și s-a uitat peste umăr. — Hop, hop, fugi după mine, dacă poți! Nu mă prinzi, sunt Omulețul de turtă dulce! A ieșit pe ușă, a trecut prin poartă și a pornit-o pe drum, pe piciorușele lui iuți de turtă dulce, cu soarele sclipind în nasturii lui.

A fugit pe lângă o vacă, într-o câmpie cu trifoi. — Muu! Stai, omulețule! a zis vaca. Miroși atât de bine! Rămâi să ne salutăm. Dar Omulețul de turtă dulce a fugit mai repede și a cântat: — Am fugit de bătrânică, am fugit de bătrânel, și de tine pot să fug, ușurel, ușurel! Hop, hop, fugi după mine, dacă poți! Nu mă prinzi, sunt Omulețul de turtă dulce! Vaca și-a legănat coada și a pornit în trap după el.

A fugit pe lângă un cal, pe drum. — Iihâ! Stai, omulețule! a zis calul. Urcă-te aici și lasă-mă să te miros! Dar Omulețul de turtă dulce a fugit mai repede și a cântat: — Am fugit de bătrânică, de bătrânel și de vacă, și de tine pot să fug, uite, nu mă las! Hop, hop, fugi după mine, dacă poți! Nu mă prinzi, sunt Omulețul de turtă dulce! Calul și-a scuturat coama și a pornit în galop după el.

A fugit pe lângă cosașii din câmp. — Stai, omulețule! Vino să mănânci cu noi! Dar el a fugit și mai repede. — Am fugit de bătrânică, de bătrânel, de vacă și de cal, și de voi pot să fug, nicio grijă, deloc! Acum venea după el o mulțime întreagă! Bătrânica, bătrânelul, vaca, calul și toți cosașii alergau gâfâind pe drum. Iar el tot râdea și tot fugea, până a ajuns la un râu.

Râul era lat, iar Omulețul de turtă dulce s-a oprit brusc. — Nu știu să înot, a zis el. Mă fac moale de tot! Din stuf a ieșit o vulpe roșcată și zveltă. — Bună seara, a zis vulpea. Nu vreau să te prind. Mă plimb și eu puțin. Sari pe coada mea și te trec dincolo. Și el a sărit. — Apa e adâncă, a zis vulpea. Sari pe spatele meu. Și el a sărit. — Și mai adâncă. Sari pe botul meu.

Pe malul celălalt, vulpea s-a oprit. — Ai spus că nimeni nu te poate prinde, a zis ea, zâmbind șiret. Și uite-te unde ești, pe botul meu. Miros, miros, a făcut vulpea. Mamă, ce bine miroși! Era o păcăleală! Dar chiar deasupra lor era o fereastră deschisă, cu lumină caldă înăuntru. Hop! Omulețul de turtă dulce a sărit pe pervazul unei brutării mici. Vulpea s-a uitat în sus, a strănutat de la ghimbir, a râs și a plecat în trap ușor.

— Ia te uită, a zis brutăreasa, scuturându-și mâinile de făină. Cine ești tu? — M-am săturat să tot fug, a zis Omulețul de turtă dulce. Ea l-a așezat pe un raft cald, lângă cuptor. Când bătrânica și bătrânelul au sosit gâfâind de la bac, el a spus: — Îmi pare rău că am fugit. Ei l-au strâns în brațe, și toți au mâncat împreună pâine proaspătă. Acum el locuiește acolo și face cu mâna copiilor. Cuptorul strălucește. Strada e liniștită. — Nu mai e nevoie să fug, șoptește el. Noapte bună.